Copiii supradotati- genii care au depasit cu mult IQ-ul marilor genii din istorie

Exista peste tot in lume, copii care se nasc cu abilitati extraordinare, cu un IQ ce depaseste cu mult standardele normale, intrecand chiar si cei mai mari genii din istorie. 

Mai jos gasiti o lista, publicata de www.oddee.com , in care veti gasi cateva cazuri de copii supradotati:

Kim Ung-Yong – cel mai mare IQ din lume

 Acest coreean s-a nascut în 1962 si este recunoscut de Guiness Book of World Records ca fiind persoana cu cel mai mare IQ de pe planeta. La vârsta de patru ani era capabil sa citeasca în japoneza, coreeana, germana si engleza, iar la cinci ani rezolva ecuatii diferentiale. Pe când avea trei ani, Kim a fost invitat sa participe la cursurile de fizica de la Universitatea Hanyang, iar la sase ani, îsi petrecea timpul alaturi de savantii de la NASA. Înainte de a împlini 15 ani, el obtinea un doctorat în fizica la Universitatea de Stat din Colorado. Chiar daca a avut sansa de a lucra in prestigioase universitati, Kim Yong a ales sa predea la o universitate dintr-o provincie coreeana.

Gregory Smith – nominalizat la 12 ani pentru Premiul Nobel pentru Pace

 Pe când avea doar 2 ani putea citi cursiv, iar la 10 ani era deja student. Pe lânga faptul ca IQ lui a fost atât de mare încât nu s-a putut masura, Gregory Smith, nascut în anul 1990, are doua grade de masterat si studiaza pentru doctorat la Universitatea Carnagie Mellon, este si un activist al drepturilor copiilor, calatorind pe tot globul. El este fondatorul unei organizatii de avocati (International Youth Advocates) ce promoveaza pacea si buna întelegere între tinerii din întreaga lume. S-a întâlnit cu Bill Clinton, Mihail Gorbaciov si a tinut numeroase discursuri la ONU. Pentru eforturile sale umanitare, Gregory a fost nominalizat de patru (!!!) ori la Premiul Nobel pentru Pace.

Marko Calasan – la 9 ani angajat de Microsoft

 Locuieste în Macedonia si pare, la prima vedere, un copil normal daca nu am fi aflat ca detine o diploma de administrator de sistem si o slujba de inginer la Microsoft. Marko a obtinut aceasta diploma, recunoscuta de cei de la Microsoft, la doar 6 ani. La 2 ani stia sa citeasca iar la cinci ani instala primele programe pe calculator, tot atunci începând sa lucreze ca administrator de sistem pentru ONG-uri. La scoala merge când are timp, primind o dispensa de la guvernul macedonean. Preda lectii de informatica, ca profesor, unor copii între 8 si 12 ani.

Michael Kevin Kearney – absolvent de universitate la 10 ani

 Nascut în ianuarie 1984, în Honolulu, Hawaii, este cunoscut ca un copil-minune care a stabilit numeroase recorduri mondiale. Cu un IQ foarte ridicat, Michael a intrat în Cartea recordurilor ca cel mai tânar absolvent de facultate (la 10 ani) si a primit o diploma de licenta în antropologie de la Universitatea din Alabama de Sud. La 14 ani era posesorul unei diplome de master în biochimie. Pentru o vreme a detinut recordul pentru cel mai tânar absolvent de studii postuniversitare (doctorat), însa a fost detronat de Tathagat Avatar Tulsi.

Saul Aaron Kripke – la 10 ani profesor la Harvard

 S-a nascut la New York si este fiul unui rabin. În clasa a IV-a descoperea algebra, pentru ca în scoala primara sa stapâneasca foarte bine geometria si sa înceapa studierea filozofiei. Pe când era în liceu scria eseuri care ulterior s-au transformat în studii de logica formala. Pentru unul dintre acestea a fost invitat sa predea, ca profesor, la Harvard, pe când era licean, dar a refuzat motivând ca „mama a spus ca ar fi cazul sa termin mai întâi liceul si apoi sa merg la facultate”. Kripke este laureat al Premiului Schoch, echivalentul Nobelului în filozofie, fiind considerat cel mai mare filozof în viata.

 Multi copii sunt considerati „geniali” daca trec testul Mensa (organizatie cu filiale în toata lumea care masoara coeficientul de inteligenta). Înfiintata în 1946, la Oxford, cu scopul de a descoperi cei mai inteligenti oameni din lume, organizatia numara peste 150.000 de persoane inteligente din 100 de tari. Oricine are un IQ cu valoare de peste 150 poate fi considerat o inteligenta de geniu.

IOANA FLORIA”

Alte cateva exemple ar fi :

Fabiano Luigi Caruana: copil-minune al sahului

Fabiano Luigi Caruana, nascut in 1992, a dobandit, in 2007, titlul de Mare Maestru al acestui sport al mintii. Avea 14 ani, 11 luni si 20 zile si devenea, astfel, cel mai tanar Mare Maestru sahist.

copil_supradotat_71404200

In Romania, 4% din copii care se nasc, sunt supradotati, potrivit http://stirileprotv.ro/emisiuni/romania-te-iubesc/:

“4% dintre copiii Romaniei se nasc supradotati. Ultimele studii arata ca jumatate dintre ei vor esua in viata. Motivul: societatea si scoala n-au stiut sa le potenteze marele dar de a se fi nascut inteligenti.

Andrei este un baiat care a teminat la patru ani clasa I, iar bacalaureatul il va da la varsta la care altii incep liceul. Briliant la matematica, baiatul inca se mai intreba daca inteligenta este un dar sau o povara.

La inceput, parintii observa nevoia copilului de cunoastere. Incantati, le cultiva copiilor supradotati setea de cunoastere, insa pe masura ce anii trec, apare panica de a nu creste in casa un ciudat. Teama se amplifica si pe masura ce copilul, crescand, isi arata din ce mai mult personalitatea si mai ales nemultumirea de a nu se face inteles de cei din jur.

La numai doi ani, Andrei stia deja alfabetul. Inainte de a implini patru ani stia sa socoteasca si sa faca inmultiri si impartiri. In fata geniului lui, educatoarele i-au sfatuit pe parinti sa-l duca la scoala. La patru ani, micutul a fost primit in clasa I fara sa fie insa inscris cu acte. La sfarsitul anului devenea absolvent, dupa ce o comisie a ministerului invatamantului l-a evaluat si a dat o dispensa speciala pentru el. Anii au trecut si azi il gasim pe Andrei elev de liceu la numai 12 ani. Invata la Vasile Alecsandri, in Galati, cea mai buna scoala din judet.

Face calculele mintal. De altfel, termina exercitiile inaintea tuturor si observa imediat greselile colegilor mai mari cu trei ani decat el. E pasionat de matematica, materia care ii aduce cele mai multe satisfactii. Ar vrea sa studieze mai mult, insa scoala romaneasca n-are pentru copii ca el programe diferentiate. Exista o lege creata special pentru ei, insa ca orice lucru bun, nu se respecta. Potrivit ei, supradotatii, ar trebui sa aiba programe speciale si sa invete in centre dedicate lor. 

Majoritatea tarilor cultiva geniul acestor copii. In Serbia, de exemplu, exista un centru din 1982 in care se investeste anual un milion de dolari si este considerat profitabil pentru genereaza progres econimic.

La noi, sunt lasati de izbeliste, iar parintii ii ajuta asa cum se princep ei mai bine. Fara specialisti insa, ei risca sa se izoleze si sa devina neintelesi. Daca in societate se simte ciudat, acasa devine parca alt copil. Vorbaret, primitor, in elementul lui. Ii place chiar sa glumeasca pe seama inteligentei lui. Nici in curtea blocului n-a iesit niciodata la joaca. Andrei stie ca e special. Si mai stie ca la matematica e maestru.

Andrei va fi unul din cei multi pe care Romania ii exporta tarilor din Occident, mult mai interesate sa le valorifice inteligenta. Din liceul lui, 80% dintre absolventii aplica pentru o universitate din strainantate si jumatate sunt admisi. Numarul celor care se intorc e infim. Cum e sa fie prea simplu totul pentru el? Complicat ar raspunde Andrei, care acum nu-si doreste decat sa fie un copil normal.

“Cateodata imi doresc sa nu fi fost asa, nu mi-a placut sa fiu in centrul atentiei sa fii special, ma gandesc ca in alte conditii as fi luat alte decizii”, a marturisit Andrei Puiu.

Andrei a ajuns la varsta la care realizeaza ca talentul lui se poate transforma usor in handicap si ca majoritatea copiilor supradotati fac eforturi sa si-l nege. Pana acum n-a fost testat de nici un specialist, iar parintii nu stiu care este coeficientul lui de inteligenta. Sunt constienti, insa, ca Andrei are nevoie de ajutor pentru a-si dezvolta si inteligenta emotionala.

Statisticile spun ca in Romania, 4% dintre copii se nasc super inteligenti, insa jumatate dintre ei nu vor avea succes social sau profesional. Pentru ca nu le-a cultivat nimeni talentul, pentru ca la scoala au fost marginalizati, pentru ca la noi se simt stigmatizati.”

 

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...