DOVEZI ale pedofiliei organizate si trafic cu copii in care sunt implicate guverne, media, biserici si asociatii caritabile

Volumele de dovezi istorice  indica faptul ca pedofilia la nivel mondial si retelele de trafic de copii nu numai ca opereaza in randurile celor mai influente organisme de conducere ale societatii noastre , organisme guvernamentale si institutii dar sunt deasemenea protejate legal de catre aceleasi institutii. Dovezile arata faptul ca implicati sunt nenumarati politicieni binecunoscuti, educatori, animatori, capetele mass-mediei, figuri publice si religioase, dintre care multi par sa se bucure de protectia conspiratorilor in cadrul sistemelor politice, mass-mediei, religiei si justitiei- sistemele care sunt menite sa protejeze interesele copiilor nostri, nu a agresorilor.

PEDOFILIA IN POLITICA

Ilegalitatile privind pedofilia si abuzurile ritualurilor satanice, rapirea copiilor si traficul de copii sunt frecvente in randul membrilor a celor mai inalte ranguri ale societatii. Recurenta si consistenta acuzatiilor care implica elita la cel mai inalt nivel, cuplate cu suprimarea probelor referitoare la aceste afirmatii, ridica multe semne de intrebare. Sunt institutiile in care avem incredere ca servesc intereselor publicului, de fapt corupte, servind sistematic unor interese sinistre, care nu trebuie divulgate?

După cum veti vedea în clipul de mai jos, britanicul MP John Mann a tinut un discurs  Parlamentului britanic la data de 23 mai 2015, subliniind doar modul în care extensiile pedofiliei, a retelelor de abuzuri asupra copiilor si sclavia se intampla în cadrul guvernului britanic.

Exista deja peste 1400 de suspecti implicati în doar un presupus inel pedofilic britanic, cu mult mai multe cazuri vin la lumina in Australia, in urma unor investigatii recente  în activitatea organelor institutionale ale natiunii.

Realitatea abuzului institutionalizat:

La fel de socant ca notiunea de pedofilie este informatia care ajunge efectiv in mainstream media si, prin urmare, perceptia comuna a ceea ce este de fapt pedofilia, ce implicatii are si care , abia zgarie suprafata realitatii.

Societatea noastra este controlata de o clasa conducatoare satanica. Ei sunt criminali, ascunzandu-se in spatele ierarhiilor “respectabile” superioare ale societatii noastre. Este dificil de crezut ca astfel de atrocitati au loc in  tarile “civilizate”din  Vest, în secolul 21, dar dovada a devenit atat de coplesitoare, incat nu mai poate pretinde ignoranta.

Noi nu avem de ales decat sa punem deoparte temerile noastre si  sa gasim curajul de a examina in mod serios aceasta hazna a omenirii, si de a actiona asupra a ceea ce gasim. Poate parea prea mult de suportat, asa ca de multe ori respingem acestea pentru ca nu putem indura si nici nu intelegem, cu atat mai putin cred ca putem face ceva in legatura cu asta.

In cele din urma, adevarul nu poate fi ignorat. Constiinta noastra nu trebuie sa ne lase sa ignoram faptele.Totul este foarte bine calculat si aceste lucruri se intampla la nivel global, copii nevinovati, victime ale rapirilor si a ritualurilor satanice sunt violati si ucisi zi de zi.

Cu atat de multe cazuri identice la nivel mondial, toate caile de cercetare conduc la aceeasi concluzie. Acest lucru merge dincolo de intelegerea noastra comuna despre abuzurile asupra copiilor si pedofilie: cultura abuzurilor ritualice este atat de puternic incorporata in institutiile cele mai influente si a agentiilor “de protectie”, ca informatiile sunt suprimate in mod curent si cenzurat, protejand retelele lor si pe ei insisi.

Exista dovezi ample ca retelele de trafic de fetus se extind in America Centrala si Asia, se pare, in scopul ritualului de “magie neagra”. De notat, acest tip de operatiune de acoperire este, deasemenea, in conformitate cu principiile satanice. In satanism, razboiul este pace, restrictia este libertate, negrul este alb. Acesta este modul in care acestea functioneaza. Aparand ca protectori ai copiilor, le permite accesul catre victime si le ofera o acoperire de respectabilitate.

Pedofil condamnat, Jimmy Savile este un exemplu perfect in acest sens. Recunoscut ca un fost prezentator al Top Of The Pops, din Marea Britanie, Savile a pozat ca un filantrop, care lucreaza cu copii si tineri si care viziteaza scolile si sectiile de spital, care i-a permis accesul la copii vulnerabili si care are o acoperire de respectabilitate institutionala. Intr-o ironie tulburatoare, Savile a jucat rolul de “Catcher Child” in filmul din 1968, Chitty Chitty Bang Bang, film despre rapirea copiilor pentru elita orasului.

Presedintele BBC Trust, Lord Patten, a scris în 2012:

“Poate fi intr-adevar cazul in care nimeni nu stia ce face? A inchis cineva ochii la criminalitate? … Oare unii prefera sa nu urmeze suspiciunile lor, din cauza popularitatii acestui criminal? Rapoartele de criminalitate au fost puse deoparte sau ingropate? ”

jimmy-savile-image-4-974347665

Un amplu raport care contine un interviu cu un fost agent sub acoperire al Interpol (Bannon), releva in continuare modul in care retelele de trafic de copii  sunt stabilite. Bannon ii pune pe cei care exploateaza sexual copii, in doua categorii: consumatori-comercianti si producatori:

“Consumatorul-comerciant este tipul sau femeia despre care ati auzit – poate vreun profesor local – care abuzeaza copii si cumpara si vinde imagini ale acestor abuzuri on-line … Producatorul este cel care de fapt, cumpara si vinde copiii prin linii internationale , care ruleaza o afacere de mai multe miliarde de dolari, care are intradevar o retea globala cu legaturi spre celulele teroriste. ”

In timp ce traficul de copii este condamnat la nivel global, cele mai multe tari cu legi impotriva traficului si molestarii, nu reusesc sa le puna in aplicare. Mai mult decat atat, astfel de abuzuri sunt de fapt legale in unele tari, cum ar fi Thailanda si Pakistan. In Thailanda, vanzarea de copii nu este numai legala, este o mare afacere, contribuind cu o suma estimata la 1 miliard $ la economia thailandeza. Acest nivel de institutionalizare face ca salvarea victimelor de la sistemul de abuz sa fie extrem de dificila.

Furnizand dovezi suplimentare, Bill Maloney, regizor de film independent,  a lansat un documentar in 2008, intitulat Sun Sea & Satan. Filmul a detaliat vizitele lui Maloney in Jersey , Insulele Canalului (intre Franta si Marea Britanie), precum si investigatiile in curs, asupra acuzatiilor de abuz asupra copiilor in Jersey la institutul de  îngrijire la domiciliu Haut de la Garenne.

 

In timp ce aceste exemple sunt socante, ele sunt de fapt doar zgarietura suprafetei a ceea ce multi inteleg sa fie o retea mult mai larga de operare in intreaga lume, in special avand in vedere cat de frecvente si coerente aceste tipuri de afirmatii sunt – așa cum sunt acoperirile lor.

Este realist sa ne asteptam ca o astfel de retea criminala bine organizata, la fel ca orice alta retea criminala, ar utiliza orice conspiratori influenti sau tactici de dezinformare pe care le au la dispozitie pentru a discredita acuzatorii lor, pentru suprimarea probelor si  acoperirea urmelor. Singura diferenta dintre criminalii care sunt protejati de valuri institutionale si cei care nu sunt, este extinderea influentei lor, nu a bazei lor psiho-patologice.

Daca dorim cu adevarat sa ne protejam copiii, trebuie sa punem deoparte ideile preconcepute despre pedofilie, figuri publice si agentiile de presa, si sa incercam cu adevarat sa intelegem ce se intampla.

images

TRAFIC DE COPII, NATIUNILE UNITE SI FORTELE “PACIFISTE” GLOBALE

Statisticile de la Centrul International pentru copii disparuti (ICMEC) estimeaza ca 8 milioane de copii sunt dati disparuti in fiecare an, in intreaga lume. Din acest numar, in conformitate cu cele mai recente cercetari ale Departamentul de Justitie al SUA, aproximativ 800.000 de copii lipsesc in Statele Unite.

In timp ce traficul de copii si retelele de abuz tind sa fie concentrate mai mult in zone relativ linistite, cu interese de afaceri externe si militare mari, aceasta problema nu pare sa se izoleze de natiunile occidentale. Un numar necunoscut de copii din tarile lumii a treia dispar in fiecare an, fara urma, cu nenumarate rapoarte din intreaga lume, care indica faptul ca, copii sunt vanduti in mod obisnuit de catre familiile lor, vanduti de orfelinate, si rapiti de bande care isi fac traiul prin furnizarea de “stoc” pentru comertul cu traficul de copii. Unele rapoarte sugereaza ca aceste bande includ politia foarte bine organizata si companii private “de securitate”, si retelele care functioneaza sub fatada lucratorilor drepturilor omului finantate de guverne si Organizatia Natiunilor Unite.

Dovezile sugereaza ca contractorii militari sponsorizati de guvern si-au folosit pozitiile de “mentinere a pacii” (care asigura atat accesul cat si increderea) pentru a facilita abuzurile sistemice, sub impunitatea juridica acordata de mentinerea pacii, care opereaza aceste sisteme de abuz, sub masca  libertatii si filantropiei.

Coruptia sistemica a asa-numitelor forte “de mentinere a pacii”, a fost demonstrata de un film scurs de angajati militari ai Blackwater, care s-au filmat cu mandrie in timp ce se plimbau in jurul Irakului, omorand civili pentru propriul lor amuzament personal. Puteti afla mai multe aici: the-warrior-class-the-blackwater-videos

In cele mai recente descoperiri, un raport al Oficiului ONU al Serviciilor de Control Intern (OIOS) a relevat faptul ca cei care erau angajati de ONU pt  “mentinerea păcii” in Haiti, s-a dovedit ca au violat femeile haitiene si copii, citand 231 plangeri din partea  haitienilor.

Din pacate, acest lucru nu s-a intamplat pentru prima data din partea angajatilor ONU, care  au fost acuzati de aceste tipuri de atrocitati. Ca urmare a intrarii “mentinerii pacii” a ONU in Cambodgia, Mozambic, Bosnia, Sudan si Kosovo, autoritatile din fiecare regiune au raportat cresteri accentuate ale acuzatiilor de trafic de copii, viol si abuz.

Intre timp, la inceputul acestui an, Organizatia Natiunilor Unite a fost prinsa incercand sa suprime detaliile angajatilor lor  privind violarea unor copii fara adapost in Republica Centrafricana.

De notat acest tip de comportament (si musamalizare) a asa-numitei “mentinere a pacii” nu este unic in modernul “razboi impotriva terorii”. La sfarsitul anilor ’90, contractor militar al DynCorp a fost angajat de catre Departamentul de Stat al SUA pentru a oferi “mentinerea pacii” pentru fortele de politie a Natiunilor Unite in Bosnia, la fel ca si in Haiti acum. Ulterior, doi angajați bine respectati, Ben Johnston, un fost mecanic al aeronavelor DynCorp, si Kathryn Bolkovac, care monitoriza fortele internationale de politie a ONU, au sustinut in mod independent, ca functionarii si angajatii DynCorp ONU au fost angajati in comportament pervers, ilegal si inuman, inclusiv in achizitionarea  femeilor, arme ilegale, pasapoarte falsificate, si alte activitati criminale si imorale.

Organized-Pedophilia-and-Child-Trafficking-Implicates-Governments-Media-Churches-and-Charities-Trafficking

Compania DynCorp are o istorie de acuzatii legate de coruptie sistemica, inclusiv cererile de gestionare defectuoasa a deseurilor, frauda, traficul de persoane si de droguri, de functionare in timp ce lucreaza in baza unui contract guvernamental al Statelor Unite pentru a instrui fortele de politie din Afganistan, Haiti si Irak. In 2010, The Guardian din Marea Britanie a raportat ca DynCorp a fost acuzat pentru faptul ca a  furnizat politiei afgane droguri si copii.

Aceasta situatie nu a trecut neobservata in cadrul Congresului SUA. In 2005 US congresmanul, Cynthia McKinney a interogat Secretarul Apararii, Donald Rumsfeld, despre scandalul DynCorp:

“Am urmarit un discurs al presedintelui Bush, in septembrie 2003, in care a mentionat criza comertului sexual. Presedintele a cerut pedepsirea celor implicati in aceasta afacere oribila. Dar, chiar in momentul  acelui discurs, DynCorp a fost expus pentru implicarea in cumpararea si vanzarea de femei tinere si copii. In timp ce toate acestea se intamplau, DynCorp a pastrat contractul Pentagonului pentru a administra vaccinuri pentru variola si antrax, iar acum lucreaza la un vaccin pentru ciuma prin Programul Comun de achizitie. Dl secretar, este  politica guvernului SUA de a recompensa companiile care se ocupa cu traficul de femei si fetite? ”

Puteti urmari schimburile de recplici ale Cynthiei McKinney cu domnul Rumsfeld:

Luand in considerare amploarea probelor la indemana, amploarea coruptiei implicate in cazurile cu traficul de copii si abuz, merge dincolo de ceea ce noi percepem in mod tipic ca fiind “coruptia”. Astfel de abuzuri nu reflecta doar coruptia de proces sau de putere, dar coruptia spiritului uman.

Marturiile oferite de catre copii, in cazul Hampstead, si atat de multe alte cazuri din intreaga lume, povesti detaliate despre traficul de copii in scopul ritualurilor satanice. Pentru a rezuma aceastea:

  • Copii sunt furnizati in Marea Britanie din intreaga lume, inclusiv Statele Unite, Africa de Sud, Portugalia, Spania, Gayana, China, India si Hawaii.
  • Bebelusii sunt fie achizitionati, drogati si transportati prin serviciul de curierat international, sau cu ajutorul parintilor (membrii cultului)
  • Ritualurile descrise, implica violul copiilor, sodomie, orgii, tortura, canibalism si sacrificii umane. Aceste activitati au fost, deasemenea, filmate si oferite spre vanzare.

Realitatea deranjanta este faptul ca retelele de pedofilie si traficul de copii la nivel institutional sunt printre cele mai mari abuzuri organizate si cuprinzatoare asupra omenirii. Se ascund in umbre puternice. Atunci cautatorii de adevar, sunt atacati si / sau infiltrati de agenti intr-o campanie de confuzie si haos, toate proiectate pentru a proteja pe cei vinovati.

Asa ca, atunci cand vine vorba despre combaterea crimei organizate in secolul 21, suntem cu adevarat implicati in lupta cu un razboi al informatiei. Daca credeti ca acest lucru este paranoic sau conspirativ, va rog sa intelegeti ca este acelasi termen utilizat de catre secretarul de stat SUA Hillary Clinton in 2011, cand apararand departamentul ei, a propus cresterea finantarilor propagandei in fata unui comitet Congresului SUA.

“Suntem intr-un razboi al informatiei si pierdem acest razboi … si, din pacate, platim un pret mare pentru asta.”

 

sursa: https://ainsophiathebigpicture.wordpress.com/2015/07/11/evidence-of-organized-pedophilia-and-child-trafficking-implicates-governments-media-churches-and-charities/

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply