Insula cu energie 100% regenerabila

L’île d’El Hierro, cea mai mică insulă din Arhipelagul Canare, a reuşit să pună la punct o reţetă prin care toate nevoile energetice ale comunităţii de 10.000 de suflete sunt acoperite din resurse 100% regenerabile: vânt şi apă de mare. Succesul a stârnit interesul multor altor insule, din Hawai şi Danemarca, până în Japonia şi Indonezia.

regenerabile_el_hierro_objectifterreoverblogorg_41920700 Reţeta aplicată în L’île d’El Hierro nu este atât secretă, cât bine concepută. Producţia de energie electrică se bazează pe centrale eoliene şi o microhidrocentrală cu acumulare prin pompaj, potrivit Le Monde.

Când bate vântul, se produce mai multă energie decât s-ar consuma în mod normal şi atunci excesul este folosit pentru pomparea apei dintr-un mare rezervor natural într-altul, situat la o înălţime mai mare. Apa este luată mai întâi din mare şi desalinizată.

Iar atunci când vântul nu bate, se pune în funcţiune microhidrocentrala prin turbinarea apei  pompate anterior în lacul situat cu 700 de metri mai sus, în craterul unui fost vulcan.

 În iunie se va pune în funcţiune o nouă micro fermă eoliană de 11,5 megawaţi şi atunci, insula din Canarele spaniole va deveni 100% independentă energetic.
Mai mult, administraţia insulei are în plan reconvertirea pe motoare electrice a celor 6.000 de maşini de pe insulă.
Insula este rezervaţie naturală înregistrată la UNESCO şi, astfel, locuitorii săi speră să atragă numeroşi turişti.
Sursa: http://www.economica.net/reteta-pentru-100prc–energie-din-surse-regenerabile–unde-se-aplica_78972.html

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply