Limitarea logicii sau logica limitării. Bariere ale raționamentului uman

Se poate reduce informația doar la procesul de comunicare? Zeman definește informația ca fiind o forma fundamentală de existență a materiei, și anume proprietatea acesteia de a atinge calități superioare. Această definiție presupune existența unei ierarhii naturale, asupra căreia vom reveni. Rene Berger arată că informația este și capacitatea lucrurilor de a fi împreună.

Într-un proces de comunicare, triada “emițător, purtător ,receptor” este absolut necesară. Pentru ca un semnal să fie recepționat de un sistem receptor el trebuie să fie “semnificativ”. Aceasta înseamnă că el nu trebuie sa fie complet nou. El trebuie să întâlnească forme preexistente în raport cu care să-și dobândească semnificația. Semnalul va deveni “semn”  ca element relațional, prin semnificația sa. Dualitatea semnului, remarcată de același Rene Berger constă în faptul  că el prezintă o față semnificantă și una semnificată. Semnul constituie în același timp o prezență și o absență, o rupere și o instaurare. Precum hierofania, el rupe amorful existent înaintea sa și instalează o alta lume, mai ordonată.

“Mesajul” poate fi definit ca o secvență de elemente(semnale) cuprinsă într-un repertoriu finit și care este comună atât emițătorului cât receptorului. Abraham Moles accentuează faptul că originalitatea  mesajului este direct proporțională cu improbabilitatea sa, afirmând că “se pierde mai multa informație prin semnale uzuale decât se câștigă prin semnale rare”.

O alta noțiune  importantă este aceea de “redundanță”. Ea se definește “printr-o risipă relativă a simbolurilor în raport cu un optimum teoretic, care face ca un mesaj să fie inteligibil și economic”. Din punct de vedere a semnificației, este o recunoaștere a codului de către receptorul care primește semnificațiile. În constituirea sa mesajul poate fi afectat de perturbații. Aceste perturbații poartă numele de zgomot. Același nume i se atribuie și unui mesaj cu o semnificație inaccesibilă.

brain_lightning

HAZARDUL

     Noțiunea de hazard, intrigantă atât pentru oamenii de știință cât și pentru umanitate în general, este subiect de controverse în continuare. Care este originea sa? Viit0rul poate fi prezis? Există o imposibilitate de principiu a predicției sau ea este datorată limitelor noastre?. Fizica newtoniană era perfect deterministă: cunoașterea stării unui sistem la un moment dat permite(principial) determinarea stării sale la un moment ulterior. În mecanica cuantică hazardul intervine la nivel fundamental: este introdus principiul de nedeterminare care afirmă că starea unui sistem poate fi cunoscută doar cu o anumită probabilitate (fapt neacceptat de Einstein : “Dumnezeu nu joacă zaruri”).

Surpriza este că și în matematică hazardul apare de asemenea la nivel fundamental. Să efectuăm un exercițiu simplu. Alegem un număr între zero și unu și efectuăm asupra lui urmatoarele operații: îl dublăm; dacă numărul obținut este mai mic decat unu, îl păstrăm; dacă nu, din numarul obținut scade unu și-l păstrăm pe acesta; repetăm operațiile și vom obține un șir de numere. Se pune întrebarea dacă în șirul obținut vom gasi o anumită ordine, ținând cont că operațiile efectuate pentru generarea lui sunt foarte bine determinate. Contrar așteptării, șirul obținut este complet aleator.

mintea

  Metoda axiomatică constă într-un raționament bazat pe reguli formale(sistemul geometric al lui Euclid este axiomatic). În cadrul acestei metode, pentru ca un sistem de axiome să fie satisfăcător, trebuie să existe o “procedură mecanică”, adică o succesiune finită de operații logice care să permită de a decide dacă o demonstrație matematică oarecare verifică sau nu axiomele. În același timp sistemul de axiome trebuie să fie coerent(să nu se poată demonstra în același timp o teoremă și contrariul ei) și complet(orice aserțiune să fie ori adevarată ori falsă). Kurt Godel în 1931 și Alan Turing în 1936 au demonstrat că nu există nici un sistem axiomatic pentru aritmetică, coerent si complet, deci nu exista nici procedura mecanică pentru a determina pentru toate afirmațiile dacă sunt adevărate sau false. Godel a arătat că necontradicția sistemului este plătita prin incompletitudinea sa. Aceste fapte arată că existența unei “realități matematice” independența de realitatea fizică este o presupunere falsă, iar teoria numerelor devine din ce în ce mai mult o știință “empirică”. Din punct de vedere informațional rezultă că există afirmații aritmetice care au nevoie pentru demonstrație o cantitate de informație nelimitat de mare, care nu poate fi stocată într-un numar finit de axiome.

Logica naturii. Preteoreticul.

     Prin acceptarea teoriei știintifice ca metodă de cunoaștere, obiectul cunoașterii  (realitatea) se constituie în obiect al discursului pentru teorie. Prin metoda de cunoaștere vom înțelege orice sistem de reguli sau principii de cunoaștere. Eficiența unei metode depinde de reflectarea veridică a fenomenelor abordate. Intuiția, inducția sau deducția nu sunt străine metodei cu condiția ca experiența să valideze concluziile. Reflectarea nu este biunivocă. Dupa cum spunea Einstein “teoria nu poate fi fabricată din datele de observație, ea poate fi numai inventată”.

Vom înțelege prin preteoretic orice sistem de noțiuni care se refera la obiectul cunoașterii și care nu sunt consecințele nici unei teorii. Aceste noțiuni sunt primare. În cadrul preteoreticului existentul factual și existentul logic se identifică. Logica preteoretică este monovalentă, în sensul ca orice aserțiune este ori adevarată ori nu există, spre deosebire de logica teoretică care este bivalentă(fizica clasică) ori polivalentă(fizica cuantică). Sau dupa cum spunea Nichita Stănescu: “iepurele nu este adevarat, el este real”.

Înainte de a încheia, cu promisiunea că vom reveni, îndrăznesc afirmația: “Dincolo de rațional, nu este iraționalul, ci inexprimabilul”

Dr. Mihai Emil Roțiu

http://www.presalibera.net/limitarea-logicii-sau-logica-limitarii-bariere-ale-rationamentului-uman/

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply