Tunel secret sub Satu Mare

 

Exista un tunel secret ce leaga castelele din judetul Satu Mare, inca din Evul Mediu.  Acesta face legatura intre castelele medie­vale din comu­na Mediesu Au­rit si orasele Ardud si Carei. Potrivit legendei locale, tunelul traverseaza orasul Satu Mare, pe sub raul Somes.

„Tunelul traversează râul Someş, cam pe unde se află Podul Decebal. Îmi amintesc că după ce pirotehniştii aduşi din Baia Mare au aruncat în aer podul vechi, la piciorul podului s-a găsit tunelul. Era cam în zona unde acum se află actualul sediu al Finanţelor Publice”, povesteste scriitorul Felician Pop. „Se spune că tunelul era folosit de nobilime pentru a fugi din calea cotropitorilor. Din Medieş puteau ajunge la Ardud iar, de acolo, la Carei. Ba, mai mult, tunelul ar fi fost folosit şi de Pintea Viteazul după ce a evadat din închisoarea Sătmarului”, precizeaza acesta.

Tunelul era construit din caramida, sub forma de bolta, si avea inăltimea de aproximativ un metru si jumatate.

Scriitorul Felician Pop spune ca „aceste legende au un sâmbure de adevăr. Există tuneluri subterane, dar lungimea lor este de câteva sute de metri şi reprezentau calea de salvare a celor din cetăţile asediate”. Dupa moartea lui Zsigmond Lonyai, intreaga avere, inclusiv castelul de la Mediesu Aurit, a ajuns in administrarea Camarii Regale. Mai tarziu, a fost cumparat de familia Wesselenyi, dupa care a fost mostenit de familia Teleki, iar in 1920 regele Carol al II-ea al Romaniei a cumparat castelul.

In 1944, castelul a fost folosit ca spital militar, iar in timpul retragerii armatei germane a fost incendiat si a ajuns o ruina. Astazi, mai exista doar cateva ziduri si ancadramente ale ferestrelor si usilor.

 

Sursa: http://www.worldwideromania.com/2013/06/15/misterul-tunelului-secret-de-sub-satu-mare/

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...