Armonie sau luptă pentru supremaţie?

Armonie sau luptă pentru supremaţie?

Relaţiile dintre soţ şi soţie în cadrul familiei par a se rescrie, a se redefini, a se îndepărta de sensul stabilit de Dumnezeu şi transmis în mod foarte clar prin Biblie. Privite şi interpretate prin prisma concepţiilor vehiculate în prezent, paragrafele respective pot trezi reacţii variate, oscilând între amuzament, desconsiderare sau chiar revoltă.
Termeni precum ascultare sunt interpretaţi în prezent în strânsă corelaţie cu dominarea, cu raporturile de forţe, cu relaţii în care singura raţiune este a demonstra că eşti mai bun, mai valoros, mai puternic. Denaturarea acestor sensuri reflectă într-o anumită măsură denaturarea relaţiilor interumane, cu impact asupra relaţiilor din cadrul familiei. În momentul în care rolurile soţului şi ale soţiei nu sunt definite, acceptate şi asumate, lupta pentru dominare îşi face loc şi se manifestă atât la nivel subtil, cât şi în mod deschis. „Cine are mai multă dreptate“, „cine are ultimul cuvânt“, „cine reuşeşte să îşi impună punctul de vedere“ devin scopuri în sine, iar lupta pentru atingerea acestora scot în evidenţă şi dezvoltă la ambii soţi aspecte de personalitate care le dăunează lor înşişi, partenerului, cât şi relaţiei de căsătorie în sine.

iubirea_dintre_soti

„Un joc dublu, în care fiecare soţ încearcă să îl depăşească pe celălalt“

Resorturile care stau în spatele acestei lupte pentru dominare în cadrul cuplului sunt uneori foarte profunde. Poate fi vorba de o stimă scăzută de sine a unuia dintre soţi, care simte în mod permanent şi obositor nevoia să îşi impună dominarea, să aibă întâietatea. Putem, de asemenea, regăsi temeri – teama de abandon, teama de a nu pierde respectul soţului, în momentul în care acesta îi va descoperi punctele slabe, şi de aici încercarea permanentă de a-şi demonstra valoarea, capacitatea, în orice situaţie, iar uneori în pofida situaţiei. O parte dintre elementele acestei lupte pentru supremaţia în cuplu sunt transmise prin procesul de educaţie, reacţiile faţă de soţ/soţie putând fi tributare atât modului de relaţionare dintre părinţi, cât şi mesajelor transmise, cu scop bine-intenţionat, de către aceştia. „Impune-te de la început şi ai să vezi că o să fie bine“, „un bărbat trebuie să domine femeia – de aceea este bărbat“, „spune ca el/ea şi fă ca tine“.

Victoria în cadrul acestor raporturi de forţă este din păcate foarte tristă şi are un gust amar. Resentimentele şi teama acumulate de către partenerul dominat se transformă într-un balast emoţional, care îl poate însoţi pe tot parcursul relaţiei şi se poate afla în spatele multor gesturi de sabotare sau autosabotare. A nu putea să recunoşti şi să apreciezi în mod sincer calităţile partenerului, a găsi modalităţi de a te opune progreselor sale personale sau profesionale, a-ţi refuza dezvoltarea personală sau profesională, a te raporta la partener într-o manieră dependendă reprezintă doar câteva dintre mecanismele de sabotare şi autosabotare.

În cartea „Căsnicia – dificultăţi şi soluţii“, scrisă de pr. Filoteu Faros şi pr. Stavros Kofinas, autorii realizează un tablou bine conturat al relaţiilor de cuplu denaturate de lupta pentru dominarea unuia dintre parteneri de către celălalt: „lupta patologică de supremaţie este foarte intensă. Fiecare dintre soţi încearcă să îl subjuge pe celălalt. Conflictul ia şi forme ca întrecerea pentru controlul banilor, al dragosei copiilor, cu invidie faţă de reuşitele celuilalt şi cu permanentă acuzare a neputinţelor sale, precum şi cu o împotrivire automată la părerile celuilalt despre cele mai multe teme, ajungându-se astfel la o luptă neîncetată. Soţul duşmănos simte încontinuu nevoia de a dovedi că este mai bun decât celălalt, desconsiderându-l pe partenerul său. Această încercare este un joc dublu, în care fiecare soţ încearcă să îl depăşească pe celălalt.“

Ascultare şi dragoste

Aceeaşi autori sugerează şi o soluţie concretă de a ieşi din aceste relaţii de tip vampir, care secătuiesc energia, distorsionează raporturile interpersonale şi subminează atât personalitatea, cât şi scopul principal al căsătoriei: „lupta de supremaţie sau dominaţie poate fi controlată numai atunci când fiecare soţ hotărăşte pentru sine să se oprească primul şi nu atunci când îi cere celălalt să o facă. Dacă un soţ îşi schimbă atitudinea lui distrugătoare chiar şi pentru sine, atunci şi partenerul s-ar putea să îşi schimbe moderat starea sau atitudinea. Lupta de dominare se va opri dacă unul dintre cei doi soţi hotărăşte să tacă sau să renunţe la străduinţa de a-l domina pe celălalt, dacă va urmări fericirea partenerului şi dacă va cultiva un interes real pentru acela, pentru a-i satisface nevoile fizice, intelectuale, duhovniceşti şi afective“.

Relaţiile dintre soţ şi soţie, privite aşa cum sunt ele prezentate în Biblie, în mod nefragmentat şi nedistorsionat de temeri de natură nevrotică, oferă o poziţionare corectă, în respect şi dragoste, a soţilor, unul faţă de celălalt. Ascultarea pe care soţia i-o datorează soţului nu are nimic în comun nici cu umilinţa, nici cu negocierea încrâncenată, fiind în mod direct corelată cu dragostea, ocrotirea, încurajarea şi spiritul de sacrificiu pe care le datorează soţului. De asemenea, stabilirea soţului drept cap al familiei are ca scop şi prevenirea dezvoltării unor tendinţe pătimaşe preexistente, precum dorinţa de a controla în cazul femeilor şi tendinţa bărbaţilor de a deveni fie pasivi, fie dominatori şi uneori chiar abuzatori, prin apelul la argumentul puterii.
Dana Alecu
Sursa: Doxologia.ro.

Leave a Reply


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/believei/public_html/wp-includes/functions.php on line 4669