Detoxifiere mentala : ganduri ce ne imbolnavesc si solutii posibile

In acest articol vă sunt prezentate câteva gânduri pe care mulți dintre noi le poartă în minte, fără să le conștientizeze nocivitatea sau consecințele nesănătoase:

”Problemele mele nu sunt importante, pot să mai aștepte, fug să îl/o ajut pe cutare, problemele sale sunt mai mari”

A trebuit să mă izbesc de destule ori ca să înțeleg că acest mod de a gândi este GREȘIT.

”Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.”, ne spune Hristos de 2000 de ani.

Atunci când casa noastră este în neregulă și neorânduială, cum vom putea face ordine în casa altcuiva? Oare nu vom transmite aceeași neorânduială și în casa lui, și vom crea o dezordine și mai mare? Și, chiar dacă pe moment va părea că ordonăm ceva, până la urmă persoana pe care am ”ajutat-o” oricum va avea nevoie să reașeze lucrurile, așa cum este obișnuită/ cum simte că este mai bine pentru ea.

Astfel, vom ajuta pe cineva DOAR atunci când acesta ne roagă direct, și niciodată nu ne vom ”forța” ajutorul SAU sfaturile întrucât vom crea doar probleme.

88212708_493404451268956_7569695330225094656_n

”Eu nu am voie să mă supăr/să am mânie/să am emoții negative, și nu mă voi gândi la ele” sau ”Ce să fac, tac și înghit”

E o gândire foarte des întâlnită în poporul nostru și foarte toxică. Pentru că ceea ce ”înghit” este exact ceea ce mă îmbolnăvește, mă macină și mă umple de toxicitate.

Acest tipar este născut din slaba noastră inteligență emoțională. AVEM MARE NEVOIE să ne cunoaștem, identificăm și gestionăm emoțiile! Căci altfel ne vom lăsa dominați de ele, și, mai mult, ne vom identifica cu ele, vom crede că ”eu sunt rău/invidios/mânios/depresiv/fricos etc”.

În  realitate, acestea sunt doar stări ce vor dispărea imediat ce le vom ”da drumul”. Toate emoțiile pe care nu le-am trăit/prelucrat în momentul în care au apărut și ”am tăcut și le-am înghițit” se stochează în corpul nostru și vor răbufni mai târziu (într-o criză de mânie/plâns sau în boli neașteptate).

Emoțiile apar din plin atunci când începem/continuăm o detoxifiere, pentru că, prin efectul lor de curățire, postul negru și fructele/sucurile vor ”săpa” în spațiul dintre celule, scoțând la iveală toxine/emoții negative/stări/probleme pe care nu știam că le avem.

Deși avem, în general, tendința de a FUGI de durere sufletească/emoțională, ea este utilă și necesară pentru a ne ajuta să CONȘTIENTIZĂM consecințele faptelor și ale gândurilor noastre. Totuși, omul are capacitatea de a gestiona durerea interioară, pentru a se ELIBERA de ea și a se simți mai aproape de starea de PACE și liniște interioară, atât de necesară pentru a putea trece prin evenimentele și activitățile fiecărei zile.

”Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi; de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre, vă căiţi”, ne spune Sfântul Prooroc David. Adică avem voie – și nevoie! – să trăim emoția mâniei DAR doar pentru a ne elibera de ea. Este foarte importantă spovedania, care ne va ajuta foarte mult, ori de câte ori avem emoții care ne copleșesc sau alte stări pe care nu le înțelegem. Totuși, avem nevoie și de o tehnică de moment pentru gestionarea diferitelor stări interioare.

Aici am descoperit eficiența RUGĂCIUNII pentru echilibrarea emoțiilor. Ajută mult și rugăciunea simplă atunci când suntem pe cale de a izbucni într-o ceartă.

În procesul de curățare interioară vom retrăi inclusiv emoții demult uitate, din copilărie, când cineva ne-a îmbrâncit, sau ne-a spus cuvinte umilitoare, etc., astfel că este foarte important să înțelegem că AVEM NEVOIE să ne eliberăm de emoții, căci altfel vor sta uitate în corpul și sufletul nostru și ne vor mânca din interior, creându-ne stare de neliniște, frică, apăsare și oboseală – fizică și emoțională.

 

”Din cauza mea se întâmplă toate, numai eu sunt de vină, sunt vinovat pentru tot ce se întâmplă rău” 

Acest tipar mental vine, de multe ori, din copilărie – fie în familie am fost umiliți (Din cauza ta sufăr, tu ai stricat, tu ai distrus, etc…), fie în școală (ești un prost, nu știi nimic, nu ești bun de nimic, etc), fie am asistat la umilirea altora (da, persoanele cu sensibilitate ridicată IMPRIMĂ în interiorul lor inclusiv umilirea celor din jur, pentru care și ei se simt vinovați!).

Da, este un tipar indus de cei din jur, însă decizia de a ne păstra în această stare de vinovăție sau a ne elibera de ea ne aparține! Pentru că, dacă vom rămâne în gânduri de tipul ”iar fac prostii, iar sunt un prost, iar îmi iese totul aiurea, ce aiurit sunt/ sunt vinovat și mereu sunt vinovat și tot ce fac iese prost”, – vom continua să facem prostii și, în plus, ne vom JUSTIFICA mereu pentru ele, fără a îndrepta nimic. Pe scurt, ”sunt prost, dar n-am de gând să mă schimb”.

Aici vom încerca, în timp, treptat, să schimbăm acest mod de a gândi cu ceva mult mai constructiv: ”Doamne, am greșit, îmi pare rău. Dar VREAU și INTENȚIONEZ să mă îndreptez, AJUTĂ-MĂ! Stai lângă mine, ține-mă de mână, luminează-mă să nu mai fac! Voi face tot ce pot ca să schimb, și să mă eliberez de această bubă! De asemenea, să nu uităm că, din orice lucru, chiar și din cele ce par rele, neplăcute și stricate, se poate face ceva bun – folosind gândirea creativă. În natură acest lucru se întâmplă mereu (resturile alimentare, prelucrate de bacterii, vor fi un excelent îngrășământ), și Dumnezeu face acest lucru de câte ori este necesar – câți sfinți a ridicat din cei mai păcătoși oameni?

”Nu mă iubește nimeni, și eu nu mă iubesc, nu merit să mă iubesc. Sunt cel mai rău, sunt cel mai păcătos, nu merit nimic, îmi târâi păcatele, sunt un ticălos”.

Este adevărat că greșim și acumulăm răutăți, gunoaie și că facem de multe ori ticăloșii și că nu merităm nimic. Dar să păstrăm acest gând în mintea noastră este de-a dreptul distructiv!

Omul are nevoie să IUBEASCĂ, să fie ÎNDRĂGOSTIT. Vă aduceți aminte (sau poate trăiți chiar acum o astfel de stare!) că atunci când eram, în adolescență, îndrăgostiți de cineva, nu mai aveam nevoie nici de mâncare, eram fericiți și chiar mult mai frumoși, ochii ne străluceau, și eram și mai buni, mai darnici, mai îngăduitori și înțelegători cu toți. De ce? Din simplu motiv că SUNTEM FĂCUȚI PENTRU A IUBI, acesta este scopul vieții noastre, să învățăm să iubim curat, pe oricine, indiferent de ”bubele” sale (căci și noi le avem pe ale noastre și, totuși, cineva ne iubește și pe noi!).

De asemenea, din punct de vedere fiziologic, atunci când iubim, toate ”motorașele” noastre interioare funcționează mult mult mai bine, organele sunt ”fericite” și ele și lucrează cât pot de bine – asimilăm mult mai bine (ne putem hrăni din orice, chiar organele digestive își fac treaba mult mai bine!) și folosim mult mai bine tot ceea ce primim și avem în viață atunci când suntem îndrăgostiți.

Aici am avea soluția reîndrăgostirii de Hristos, a dezvoltării relației personale cu El – vom discuta în inimă cu El așa cum discutăm între noi, Îi vom spune ce ne macină dar și ce ne bucură, așa cum i-am spune mamei sau doctorului,

și a împărtășaniei dese – care ne oferă, iar și iar, această stare de  bine, atât de scumpă și necesară nouă! Căci Hristos este și OM – și ne iubește așa cum ne iubește un om drag, doar că mult mai mult!

”Nu merit să mă odihnesc”, ”trebuie să muncesc mereu, nu am timp de odihnă”, ”n-am voie să dorm”, ”n-am voie să-mi cumpăr fructe, sunt tare scumpe”

SAU cealaltă extremă:

”Sunt minunat, sunt extraordinar, sunt special, mă iubesc pe mine, merit tot, am voie să fac orice, că nu greșesc”

În nici un caz nu voi promova sau susține tendința actuală a ”iubirii de sine”, care determină o anumită auto-suficiență și auto-divinizare ce, chiar dacă pare că ne oferă o rezervă de dragoste, în timp, ne conduce la depresii, stresuri (ale noastre și ale celorlalți) și poveri pe care, în realitate, nu le putem duce. Am experimentat suficient și în această direcție, încât să pot trage concluzii de acest gen. Nu sunt în măsură să discut despre efectele duhovnicești ale acestei direcții.

Totuși, AVEM MARE NEVOIE să învățăm să recunoaștem NECESITĂȚILE corpului și ale sufletului nostru, pe care le-am negat, atâta timp cât am gândit folosind tiparele de mai sus!

Orice organ din corpul nostru funcționează în două etape: excitație/acțiune și relaxare/odihnă. Atunci când încălcăm acest principiu forțându-ne într-o activitate fără pauze (pe toate planurile: fie lucru exagerat, fără odihnă, fie post exagerat, cu abținere forțată și pe termen prea lung, sau orice altă exagerare) vom distruge, puțin câte puțin, și rezistența, și imunitatea, și echilibrul din viața noastră. Toate sunt necesare, însă toate cu măsură.

De ce este atât de important somnul, în special în supraoboseală sau suferință? Pentru că doar în somn se dilată canalele limfatice din creier (și restul corpului) și, mai ales în poziție orizontală, sistemul limfatic poate ”drena”=scurge, curăța gunoaiele din/dintre celule.

De asemenea, dacă dorim un corp eficient și sănătos, este necesar să îl alimentăm cu combustibil de calitate – atât cât ne stă în puteri. Fructe, legume bune, dragoste, rugăciune, aer curat, soare, recunoștință (are mare efect!!) și toate faptele bune făcute cu iubire.

http://altarulcredintei.md/

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply